Prin nămeţi … acasă

După ce am colindat prin ger, vreo oră, în căutare de mărţişoare şi alte lucruri drăguţe potrivite pentru persoanele dragi am reuşit să ajung în orăşelul mort. Bineînţeles la ora la care eu mă aflam pe drum, pe străzi nu numai că nu era ţipenie de om, dar nici măcar maşini nu treceau pe şosea.
Era ceva ce ne-a însoţit la tot pasul pe mine şi pe iubitul meu… viscolul, zăpada şi geeerul. Şi bineînţeles, ca doi oameni care se presupune a fi maturi am ales ruta Bucureşti – Urziceni – Bărbuleşti – Sălciile –Mizil. De cele mai multe ori, iarna, drumul este închis fiindcă zăpada e spulberată în toate direcţiile şi aşternută peste tot. Chiar şi pe carosabil… astfel că nu poţi distinge unde e câmp şi unde e şosea.
Ei bine… până la Urziceni totul a fost bine şi frumos, abia dacă fulguia şi adia puţin vântul. Dar de la Bărbuleşti până în poarta casei m-am rugat să n-ajungem să fim decorul vreunui pom şi să nu fim nevoiţi să scoatem maşina din vreun şanţ. Tot ce mă ţinea liniştită era gândul că dacă am fi rămas inzăpeziţi, măcar aveam benzină, respectiv căldură, cât să stăm două zile pe câmp.
După două ore(în general drumul până acasă durează o oră şi-un sfert),câteva patinări şi mers prin troiene de aproximativ 2 metri am ajuns la domiciliu. Eu nu vă sfătuiesc să plecaţi la drum pe o asemenea vreme. Mai bine vă faceţi rugăciune de noapte bună, nu „Dă Doamne s-ajungem acasă cu bine!”
Ceea ce mă întristează e că în două zile începe oficial primăvara şi afară e un ger cumplit şi blocuri de zăpadă.

Ceea ce mă bucură e că peste câteva ore voi merge la săniuş.
Hai că v-am plictisit cu poveştile, povestirile şi istorisirile mele de adormit copiii. Unii ar zice: „whatever”. Eu aş zice: „Care-i faza? Ce ne spui nou şi interesant? Treci la subiect!”
Faza e că nu e niciun subiect. E doar înşiruire de cuvinte şi pierdere de vreme. Trebuie să umplu spaţiul până vede proful blogul
V-am bulgărit! Weekend plăcut!

Published in: on Februarie 26, 2011 at 00:00  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://simplestaridespirit.wordpress.com/2011/02/26/am-ajuns-acasa/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: