Fumul pe care îl adori

Îţi place fumul pe care îl inspiri şi îl expiri.  Îţi place fumul pentru că eşti un vicios şi pentru că eşti un fumător neaoş, cu tot felul de tabieturi şi metode originale de a-ţi trece nicotină prin plămâni.  Eşti un fumător care se rezumă la pachetul de ţigări, care nu trebuie să lipsească din buzunar? Sau eşti un fumător curios să afle istoria viciului său şi care încearcă tot ce e nou în materie de tutun?

În oricare dintre cele două categorii te-ai afla, mi-am propus să îţi lărgesc viziunea asupra plăcerii tale: Fumatul!

O istorie a tutunului

Pare paradoxal, dar nu s-a fumat tutun decât după anul 1500. În antichitate grecii şi romanii se pare că fumau plante aromate cum ar fi piperul, eucaliptul, menta. Cu toate acestea în mormântul lui Ramses al II-lea s-au descoperit frunze de tutun, fapt care ridică numeroase întrebări. Ştim sigur că civilizaţiile amerindiene, atât din America de Sud, cât şi America de Nord, au fumat, utilizând tutunul în pipe  sau folosindu-l pentru otrăvirea vârfurilor săgeţilor, sub denumirea de  „petum”. Indigenii îl cultivau în insulele Tobago (Antilele Mici), incaşii şi aztecii îl fumau zilnic sau la marile sărbători religioase.

Europa descoperă  tutunul odată cu Cristofor Columb care îl aduce înSpania. Plantele de tutun au fost menţionate pentru prima oară, în 1558, de Fernando Hernandez de Toledo, medicul lui Fillip al II lea. Către mijlocul secolului XVI-lea este aclimatizat în Portugalia, iar ambasadorul Franţei la Lisabona, Jean Nicot de Villemain trimite circa 1500 de frunze de tutun tocate Catherinei de Medici, descriind tutunul ca fiind capabil să calmeze migrenele.

Treptat tutunul începe să se raspândească în întreaga Europa, începe să fie consumat în cantităţi din ce în ce mai mari. În 1690 agronomul Jean de la Quintinie descoperă proprietăţile insecticide ale tutunului, iar extractul apos de tutun se folosea pentru stropirea pomilor.

 

Tutunul în România

Cele mai vechi dovezi privind folosirea tutunului în ţara noastră sunt pipele descoperite în ruinele cetăţii Suceava. Încă din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, Ţările Române erau un însemnat centru comercial al tutunului, făcându-se comerţ cu tutunuri străine şi indigene. În secolul al XVII-lea exista o taxă a „tutunăritului” pe cultura tutunului, taxă menţionată în anul 1693, într-un document din Moldova. În secolul al XVIII-lea taxa tutunăritului apare şi în Muntenia, iar suprafeţele cultivate s-au mărit considerabil de la an la an. Soiurile cultivate erau turceşti, ruseşti şi româneşti.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea apar în Ţările Române fabricanţii de tabac. Până la introducerea monopolului asupra culturii şi exploatării tutunului, prelucrarea acestuia se făcea rudimentar, cu un cuţit pentru tăiat foile, numit havan, unelte rudimentare pentru pulverizarea lui şi o balanţă pentru cântărirea tutunului vândut.

 

Tipuri de tutun

Floarea de tutuneste un robust din familia tutunului utilizat în amestectul ce produce tutunul pentru pipă, dar se găseşte atât în ţigări, cât şi în tutunul pentru mestecat.

Frunza de tutuneste cunoscută sub denumirea de “tutun de Virgina”, făcând referire la statul din care provine, unde este plantată.

Tutunul Berleyeste planta de tutun utilizată în producţia de ţigări.

Cavendishreprezintă mai mult o metoda decât un tip, o metodă de maturare şi de tăiere a tutunului. Prelucrarea şi tăierea tutunului sunt utilizate pentru a scoate aroma, gustul natural al tutunului. Cavendish poate fi produs din orice tip de tutun, dar de obicei se preferă din amestecul din Kentucky, Virginia, Burley, fiind cel mai frecvent utilizat pentru trabucuri şi tutunul pentru pipă.

Tutun Criolloeste tipul de tutun utilizat la realizarea de trabucuri.

Dokhameste un tip de tutun provenit din Iran, ce are la bază un amestec de frunze, scoarţă de copac şi ierburi de fumat, toate acestea fumându-se într-un midwakh.

Tutunul turcesceste tutunul tratat la soare, foarte aromatic, un soi de frunze mici de tutun, cultivat în Turcia, Bulgaria, Grecia şi Macedonia.

 

Un câştig important

Tutunul a devenit rapid popularizat ca un produs comercial şi ca o modalitate de recreere. Acest lucru a condus la dezvoltarea economiei multor ţări. Însă după Războiul Civil din America, schimbarea cererii şi a forţei de muncă au condus la dezvoltarea ţigării. Până la mijlocul anilor 1900, când au apărut şi controversele stiintifice, tutunul a constituit o adevarată industrie pentru companiile producătoare.

Tutunul a fost folosit adesea ca moneda de schimb datorită valorii sale ridicate. În cele din urmă, factorii economici au primat pentru mai marii lumii, ajungându-se la câştiguri importante din taxele mai sus menţionate în ţări ca Marea Britanie, Italia, Franţa, Rusia, Prusia şi mai tarziu în Statele Unite. Pe măsura ce guvernele s-au convins de pericolul folosirii sale, membrii acestora au majorat taxele, simţindu-se astfel cu conştiinţa împăcată, asigurându-şi totodată venituri de milioane de dolari.

Utilitatea tutunului

Tutunul a fost folosit în cele mai diferite timpuri pentru tratamentul durerilor de cap, al astmului, gutei, durerilor de urechi, travaliului, şi chiar cancerului.

Diferitele sale efecte, în ceea ce priveşte comportamentul, au fost de asemenea observate.

Era folosit de către călugări pentru a inhiba pornirile sexuale, deşi Kant privea tutunul ca pe un excitant sexual. Studiile ştiinţifice asupra fumatului relevă faptul că multe dintre primele afirmaţii referitoare la beneficiile tutunului se bazează pe observaţii adevărate.

Fumatul este un mod convenabil pentru oameni de a-şi regulariza starea sau sentimentele şi aduce unele beneficii în controlul asupra greutăţii. Nicotina are cu certitudine şi efecte terapeutice, dar largul spectru de efecte dăunătoare asupra organismului ne face să devenim prevăzători în aprobarea utilizării ei.

 

Dincolo de tutun … Fumatul

Termenul „fumat” nu a existat până la sfârşitul secolului al XVII-lea. Până atunci i se spunea „beţia uscată”.
Fumatul, acest obicei zilnic atât de nociv pentru oameni, este tot mai răspândit, iar ţigările sunt cel mai comercializat obiect din întreaga lume. În ciuda tuturor campaniilor sociale antitabac, antifumat, antiţigări, oamenii (de la copii de 9-13 ani, la vârstnici) continuă să deţină viciul fumatului. În ciuda oricărei crize financiare, nu se renunţă la cumpărarea ţigărilor.

Dacă tot nu renunţi la fumat sau pur şi simplu asta e pasiunea ta, poate vrei să ştii cum au apărut ţigările şi care sunt obiectlele moderne de fumat.

E adevărat că fumatul, cel mai vechi viciu al omenirii, a devenit un adevărat stil de viaţă.

Pipe. Ţigări. Trabucuri.

Practicarea fumatului într-un cadru social bine definit, valenţele identitare pe care le-au dobândit obiectele aflate în legatură cu fumatul, a determinat dezvoltarea unei adevarate arte în ce priveşte confecţionarea instrumentelor utilizate în practicarea viciului.

Cu mult timp înainte de obişnuita ţigară, pipa era în centrul atenţiei.  Prima pipă făcuta de către om a fost un tub, un cilindru simplu din lemn sau os. Pipele tub au fost găsite în istoria tuturor civilizaţiilor, unele datând din 200 i.Hr.  În unele culturi prima pipă semăna cu o micuţă movilă de pământ cu o groapă în mijloc, în care se punea tutunul. Pentru a putea folosi o astfel de pipă, fumătorul trebuia să se întindă pe burtă pe pământ şi să tragă tutunul pe gură prin acele tuburi. Aceste pipe primtive se mai foloseau încă pe timpul Primului Război Mondial de către soldaţii indieni.

Când primele pipe din lut sau lemn au apărut în triburile indiene, fumatul era văzut ca o petrecere a timpului liber alături de comunitate. Astfel s-a încetăţenit obiceiul de a trece pipa de la un membru la celalalt al grupului.

Indienii din America Centrală îşi făceau pipele din piatră. Fumau un amestec numit kinnikinnik, făcut din tutun, frunzele unei plante numită oţetar şi scoartă de salcie. Indienii considerau tutunul o iarba sacră şi vedeau fumatul ca pe o practică cu încărcături spirituale. Ba chiar, îşi modelau baza pipelor în forma animalelor sacre (elefanţi, vaci de mare).

Calumetul, sau pipa pacii, era de obicei o pipă lungă şi subţire, din lemn, cu partea de final din piatră în care era pus tutunul. Calumetul era considerat o dovadă de pace şi prietenie.

Pipa cu apă, foarte populară pentru fumat în Orientul apropiat timp de secole bune, a fost inventată de către persani pentru a fuma haşis. Primele pipe cu apă se numeau narghilea, de la cuvântul arab pentru nuca de cocos, pentru că nuca de cocos a fost folosită la început pentru crearea primelor pipe prevăzute cu vas cu apă parfumată, prin care trece fumul înainte de a fi inspirat. Mai târziu, arabii au creat pipe mai elaborate făcute din cristal.

Primele pipe folosite în Europa erau făcute din lut. Existau două tipuri de pipe din lut la modă în Anglia secolului al XVII-lea: pipa scurtă (cutty) şi cea lungă (churchwarden). Doar cei bogaţi îşi puteau permite să fumeze din pipa lungă, mai scumpă şi încrustată cu diferite modele. Dacă domnii înstăriţi îşi purtau pipele în casetuţe scumpe şi sofisticate, oamenii de rând şi le agăţau la borul pălăriei.
Astăzi există cinci tipuri de pipe în întreaga lume:  pipele din porţelan, dotate cu un tub lung în forma de spirală şi două vase, pipe din lemn de cireş, pipe din spumă de mare, pipe din lemn de măceş şi pipe din cocean de porumb.

Fumatul pipei era la modă chiar şi printre femei pentru o perioadă, iar astăzi femeile fumătoare de pipă sunt numeroase în China, unde ţigările se găsesc rar în afara oraşelor mari. Dupa un timp, fumatul pipei de către femei a început să fie privit ca un lucru dizgraţios.

Achiziţionarea unei pipe vine la pachet cu un întreg ritual de degustare a tabacului (ales în funcţie de starea fiecăruia în ziua respectivă).

 

Începând cu secolul XIX, odată cu apariţia maşinii de împachetat ţigarete, începe declinul pipelor. Dacă la început fumatul a fost practicat de cei înstăriţi, întrucât era scump, treptat ajunge şi la cei săraci. Şi cum altfel decât prin intermediul ţigărilor?

Pe la mijlocul anilor 1800, au început să se fabrice ţigări pe scară largă, iar tutunul cucerea planeta.

La începutul secolului XX, fumatul dobândise un subtext de seducţie erotică. Spirale de fum decadente, ridicându-se din vârful graţioaselor degete ale unei zâne exotice, sugerau mister şi dramatism. Un bărbat care îşi aprindea ţigara cu ochii lipiţi de cineva aflat în cealaltă parte a camerei ticsite de lume sugera promisiuni nerostite, iar atmosfera lenevoasă, blazată a unui cabaret devenea şi mai exotică atunci când era contemplată prin norii de fum.

Ţigările mobilau momentele de tăcere şi, chiar mai important, dat fiind că libertatea sexuala revenea la modă, ofereau o nouă modalitate acceptabilă în societate de apropeiere între persoane de sex opus: „aveţi un foc”?

În 1952, au apărut ţigările cu filtru, dat fiind că publicul începuse să auda de rezultatele neliniştitoare ale studiilor, cu toată strădania companiilor producatoare de ţigări care contestau oficial dovezile despre efectele secundare negative.

Ţigările electronice

Fumatul este principala cauză de deces la nivel mondial. Fumul de ţigară convenţională, aşa cum ştim cu toţii, nu este sănătos şi implică numeroase pericole asupra corpului. Pentru a ajuta fumătorii să scape de obiceiul de a fuma, au apărut ţigările electronice, considerate ca fiind o alternativă fără risc.

Eţigara te ajută să scapi de cel mai mare viciu. Ea funcţionează pe bază de baterii ce pot fi reîcărcate. Ingredientul de bază al ţigării electronice este propilen glicolul, iar ingredientele secundare sunt apa, nicotina şi aroma ce reproduce ţigara normală.

 

 

Cuvântul CIGAR, cuvânt consacrat şi recunoscut mondial pentru definirea trabucului, îşi are originea în cuvântul SIKAR, care în limbajul băştinaşilor însemna a fuma. Varianta denumirii a devenit CIGARRo şi a intrat în folosinţa generală în secolul XVIII.

Trabucurile în forma cunoscută şi astăzi au fost fabricate prima dată în Spania în secolul XVII folosind tutun cubanez. Olandezii au început şi ei să fabrice cigars folosind tutun din Colonii. Fumatul ţigărilor de foi a avut ascensiune importantă începând cu secolul XIX, după Războiul Peninsular, când soldaţii britanici şi francezi întorşi dupa front au început să practice acest obicei ca urmare a celor învăţate în Spania.

În secolul XIX, fumatul devine popular şi pentru clasa superioară, gentlemenii francezi şi britanici fumând ca un semn al statutului lor. Trabucul fumat după cină , acompaniat de un pahar de cognac fin a devenit o tradiţie. Acest ritual al fumatului de trabuc se păstrează şi acum.

 

În perioada actuală trabucurile se fabrica în multe ţări din lume dar fumatul trabucului nu mai are aceeaşi popularitate ca la începutul secolului XIX. Cu toate acestea fumatul unui trabuc rafinat începe să fie din nou la modă pentru anumite clase sociale. Regi, preşedinţi, cavaleri, domni respectabili, vedete mondene au fost de-a lungul timpului fumători de trabucuri. Trabucurile fabricate manual din amestecuri de tutun de cea mai buna calitate maturate corespunzător sunt cunosute ca : PREMIUM CIGARS.

Cei mai importanţi producători de ţigări de foi sunt Cuba, Republica Dominicana, Mexic, Honduras, Brazilia şi Nicaragua, preferinţa pentru o anumită marcă de trabucuri fiind determinată şi de ţara de origine.

Experţii mai aleg trabucurile în funcţie de forma şi de dimensiunile acestuia. Principalele forme sunt Parejo (forma clasică), Torpedo (formă de glonte), Pyramid (cillindru ascuţit la varf) şi Perfecto (mai gros la centru şi subţire la capete).

 

Sunt convinsă că multe lucruri pe care  le-ai citit aici nu le ştiai înainte. Şi sunt sigură că te regăseşti într-unul din modurile de a consuma tutun. Fie că eşti fumător de ţigări, pipe sau trabucuri ai o pasiune pentru asta. Este viciul la care nu poţi renunţa, cu toate că ştii la ce riscuri este supus organismul tău. Prin acest post am încercat să arăt lucruri interesante din istoria fumatului, dar şi să te atenţionez că fumatul este dăunător. Acum rămâne la alegerea ta dacă vrei să rămâi numai cu informaţiile sau numai cu fumul din plămâni.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Eu prefer să ştiu lucrurile astea, pentru cultura mea generală, şi să existe din ce în ce mai puţini fumători. De ce? Pentru că nu suport fumul nici măcar pe stradă, d-apoi în plămâni. Nu suport să mi se aprindă o ţigară în faţă şi să inhalez tot fumul.

Nu-mi doresc să fiu fumător pasiv din cauza neglijenţei viciului tău!

 

The URI to TrackBack this entry is: https://simplestaridespirit.wordpress.com/2011/03/31/fumul-pe-care-il-adori/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: